Skip to content →

Duminica in comuna Breb

viziteaza Breb - cazare Maramures

Vă dorim o duminică plăcută! Ruben, o persoană cazată la noi, ne-a trimis această poză făcută la vechea biserică din satul Breb!

Dacă ai uitat cum arată oamenii simpli, frumoşi şi senini, pruncii îmbujoraţi sau cum miroase a Crăciun autentic ori a pâine proaspăt scoasă din vatră, poate că a venit timpul să te rupi de haosul pe care-l trăieşti zi de zi şi să mergi în Maramureş. De câte ori sunt întrebată de unde mă trag, spun cu mândrie şi răspicat: din Maramureş. Ciudat e însă că, atunci când spun Maramureş, nu mă gândesc la oraşul meu natal, nici măcar la împrejurimi, ci la un sătuc de Peste Deal (zona Maramureşului Istoric), de care mi s-a lipit sufletul în urmă cu câţiva ani şi în care revin mereu cu drag. Pentru că aici mă simt acasă.

Satul din care nu-ţi mai vine să pleci Nu-ţi face griji că nu vei avea unde să stai peste noapte sau că nu vei avea ce bucate pune pe masă. Cei din Breb sunt mereu bucuroşi de oaspeţi. Îţi vor deschide uşa, te vor primi în casele lor şi te vor molipsi şi pe tine de bucuria traiului simplu, de la ţară. Odată ajuns, lasă-ţi maşina la poarta maramureşeană care te întâmpină la intrarea în sat. Cu greu ai putea oricum pătrunde cu ea pe uliţele care duc până colo, sus, la munte. Dacă vrei să cunoşti acest colţ de rai, ia uliţele la pas. Dă-le bineţe oamenilor, vorbeşte-le. Ai ce învăţa de la ei!

Contact:
str. Pictorilor nr. 1, Baia Mare, Maramureș
Tel: 0756.420.992 / 0362.561.110
Web: www.pensiuneapictorilor.ro

Published in Uncategorized

Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *